“Enciclopedia ilustrata a românilor din strainatate” este
prima lucrare de referinta de amploare care trateaza viata si cultura românilor
din afara fruntariilor tarii, cu capitole legate de istoricul, institutiile, presa
si personalitatile românilor din strainatate, cu volume separate pe zone geografice
(America, Europa, Asia, Australia) sau domenii de activitate (stiinta, literatura,
arta, muzica, religie).
“Enciclopedia” este rodul unei activitati de documentare desfasurata
pe parcursul a mai bine de un deceniu. Am consultat mii de carti, am scris sute
de scrisori, am dat telefoane, faxuri si e-mail-uri, am vizitat aproape toate comunitatile
noastre din America si Europa. Un efort uman si financiar inimaginabil.
“Enciclopedia”, în special versiunea sa în limba englezã, este
un ghid în fata strainilor, este identitatea noastra scrisa, identitate despre care
s-a vorbit mult si s-a scris putin.
Peste ani, când se vor scrie alte carti pentru si despre diaspora
româneasca, când praful se va asterne peste paginile “Enciclopediei”, când munca
celor ce vor veni la rând sa întoarca fila istoriei pribegiei noastre va fi doar
una de completare si actualizare a unui material existent, putini vor realiza greutatile,
conditiile neprielnice si relatiile tensionate din comunitatile noastre de peste
hotare în momentul în care primul volum al lucrarii a vazut lumina tiparului. Multi
vor refuza sa creada ca aceasta carte a aparut într-o perioada când, în afara granitelor,
unii lideri români - religiosi sau laici - din aceeasi urbe treceau unul pe lânga
celalalt fara sa se salute, iar diaspora era aproape ignorata de cei care ar trebui
s-o apere, s-o ajute si s-o iubeasca.
Primul volum referitor la românii americani si canadieni, “500
DE PERSONALITATI ROMÂNESTI DIN S.U.A. SI CANADA” - face parte din seria “Românii
din America”, carora le-am acordat un spatiu mai amplu dat fiind numarul mare si
importanta lor în ansamblul diasporei românesti. Versiunea în limba engleza – "Who’s
Who among Romanian Americans" – va fi publicata in 2005. Nevoia unei lucrari de
referinta despre personalitatile de origine româna stabilite peste ocean s-a facuta
simtita în ultimele decenii, în special dupa 1989, când zeci de mii de emigranti
români s-au stabilit în Statele Unite si Canada.
De cativa ani, cu ajutorul unor foruri culturale si stiintifice
din Romania, se lucreaza si la PRIMUL DICTIONAR WHO’S WHO ILUSTRAT AL PERSONALITATILOR
ROMÂNIEI, cu volume separate pe zone geografice, profesiuni si perioade istorice,
atat in romana cat si in engleza. Primele volume din aceasta serie vor fi publicate
in 2005-2006.
|