
PINTILIE, LUCIAN
regizor
S-a născut la 9 noiembrie 1933 la Tarutino, în Basarabia; fiul lui Victor si al Amaliei.
Studii: A absolvit Institutul de Teatru si Film din Bucuresti (1956).
Activitate: Si-a clădit reputatia de regizor lucrând în principal la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" din Bucuresti, unde a pus în scenă Livada cu visini, de Cehov, D'ale carnavalului, de I. L. Caragiale, Inspectorul general, de Gogol; a mai regizat piese de Gorki, Ibsen, Eugène Ionesco, Pirandello si Strindberg. regizează numeroase reportaje, transmisiuni în direct si programe de teatru la televiziune (1956-1959), piese de teatru după Brecht, Shaw, Gorki, Cehov, Caragiale, Gogol (1956 1972) A pătruns în industria filmului ca regizor secund în filmul Comoara din Vadul Vechi (1964). Desi nu a creat decât câteva filme, este unul dintre cei mai bine cotati regizori români. Filme: Duminică la ora sase (1965), Reconstituirea (1969), Pavilionul sase (1978), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Balanta (1992), O vară de neuitat (1994). Extrem de apreciat ca regizor de teatru, televiziune si film, atât la Belgrad si Los Angeles, cât si la Paris. A realizat si spectacolele de operă: Rigoletto, Carmen, Flautul fermecat. În 1972, după interzicerea prezentării "Le Revizor", emigrează în străinătate; debut în străinătate cu filmul "Le Tableau" după Eugen Ionescu si "Le Pavillion nr. 6" după Cehov, 1973; numeroase piese de teatru montate pe scene din Franta, dintre care mentionăm: "The Seagull" de Cehov (1975), "The Firebugs" de Max Frich (1976), "Le Dernieres" de Gorki (1978), "The Wild Duck" de Ibsen (1981), "Ce Soir, on improvise" de Pirandello (1987), "The Dance of Death" de Strindberg (1989); debut în teatrul muzical cu "Les Choeophores" si cu opera "The Enchanted Flute" de Mozart, 1979; piese regizate în Anglia si SUA: "The Cherry Orchard" de Cehov, "Tartuffe" de Moliere, "Carmen" de Bizet si "Rigoletto" de Verdi; întors în tară (1990) regizează filmele: "Balanta" (1991), "O vară de neuitat" (1992), "Prea târziu" (1995), "Terminus Paradis" (1998).